Portalul Basarabenilor din Romania

Paradoxurile celei mai sărace ţări din Europa

Miliardara Katiuşa
Ecaterina, nepoata preşedintelui Voronin, este cea mai bogată urmaşă din R. Moldova


Cel puţin aşa afirmă un ziar străin, care a publicat un top al copiilor miliardari din CSI. Deşi Moldova nu figurează la capitolul miliardarilor, doi urmaşi de la noi din ţară, unul dintre care e nepoata preşedintelui Voronin, vor moşteni milioane de dolari, scrie publicaţia. Preşedintele Voronin nu a comentat aceste afirmaţii.

„Novoe russkoe slovo” (NRS), o publicaţie americană cu fondatori israelieni, a nominalizat cele mai bogate două familii din RM şi pe moştenitorii acestora. Potrivit INFOTAG, în versiunea revistei, cea mai bogata din RM este familia lui Anatol Stati. Gabriel Stati, în vârstă de 30 de ani, este principalul moştenitor al averii familiei, care se ridică la $2,2 mlrd. Gabriel este căsătorit, are trei copii şi este milionar oficial, după ce a reuşit să crească multiplu suma de $2 mln., pe care tatăl sau, Anatol Stati, i-a oferit-o pentru dezvoltarea unei afaceri proprii, cu prilejul împlinirii vârstei de 20 de ani.

„Din generaţia tânără, se evidenţiază Ecaterina Voronina, nepoata preşedintelui Moldovei. Fiica lui Oleg Voronin, om de afaceri şi bancher, a absolvit, în acest an, Liceul „A. Puşkin” şi a plecat la studii peste hotare. Locul concret se ţine în mare secret. Katia însăşi a declarat, într-un interviu acordat unui post de televiziune local, că, posibil, nu se va mai întoarce în Moldova”, scrie NRS. Autorii articolului invoca nişte zvonuri, potrivit cărora, în primăvara lui 2007, Oleg Voronin ar fi celebrat primul sau miliard de dolari, împreună cu familia.

Publicaţia îi nominalizează pe cei mai bogaţi moştenitori şi din alte state din CSI şi Ţările Baltice, dar precizează că, în ultimii trei ani, în topul est-european al bogătaşilor au fost sase ucraineni, cinci români, patru polonezi, doi cehi, un om de afaceri din Serbia, unul din Muntenegru şi unul din Bulgaria, pe când moldoveni „ca şi mai înainte, nu sunt”. Autorii materialului înclină să explice situaţia prin aceea că informaţiile privind situaţia financiară în ţară au un caracter închis şi nu prin faptul că din RM s-ar scoate importante sume de bani.

Sursa: Ziarul Timpul

24.09.2007. 13:31

costel in 26.09.2007. 07:30

sunt taran , recunosc asta , vreau sa stie toata lumea de pe acest portal!

Scrie comentariu

* = camp obligatoriu

:

:

:


1 + 3 =