Cele mai accesate / vizitate pagini pe acest Portal :
- Intrebari / Raspunsuri despre Cetatenia Romana, Permis de Sedere Provizoriu, Viza pentru basarabeni, alte probleme similare
- Obtinere Cetatenie Romana - Lista actelor necesare
- Permis de Sedere - Studii
- Permis de Sedere - Membru Cetatea Roman
- Permis de Sedere - Angajati in Munca
Meniu Portal :
- Acasa
- Galeria Video
- 27 MARTIE
- Arhiva Stirilor
- Cetatenia Romana
- Permis de Sedere
- Legi
- ONG-uri
- Admitere 2007
- Cultura
- Discutii cu publicul
Comentarii Noi :
- ilayda (buna.aş vrea sa ma...)
- Aleyna (am o fetita de 6 an...)
- Aleyna (Sunt romanca, 9 ani...)
- c.mariana (am depus cererea...)
- Sorina (Cind depun actele p...)
- Cristina (Multumesc Mariana...)
- mariana (pentru Cristina ...)
- Tudor Beschieri (Buna ziua...)
- Lena (Buna, sunt in Romania...)
- alex (salyt,imi zice shi mi...)
Meniu Forum :
- Legislativ
- Economic
- Politic
- Social
- Discutii Diverse
- Distractii
- Bancuri
- Muzica
- Culinarie
- MoldTurism
- Filme/TV
Legaturi Utile :
- Cauta In Monitorul Oficial
- Cauta ONG RO
- Ministerul Justitiei RO
- Guvernul RO
- Parlamentul RO
- Guvernul R.M.
- Parlamentul R.M.
- Ambasada Romaniei R.M.
Iti recomandam :
Legea Cetateniei Romane
LEGE nr. 21 din 1 martie 1991
a cetateniei romane
Ultima actualizare - 14 septembrie 2007
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Cetăţenia romana este legătura si apartenenţa unei persoane fizice la statul roman.
Cetăţenii romani sunt egali in fata legii; numai ei vor fi admişi in funcţiile publice civile si militare.
Cetăţenii României se bucura de protecţia statului roman.
ART. 2
Modurile de dobândire si de pierdere a cetateniei romane sunt cele prevăzute in prezenta lege.
ART. 3
Încheierea, declararea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei între un cetăţean roman si un străin nu produce efecte asupra cetateniei soţilor.
CAP. II
Dobândirea cetateniei romane
ART. 4
Cetăţenia romana se dobândeşte prin:
a) naştere;
b) adopţie;
c) acordare la cerere.
A. Prin naştere
ART. 5
Copiii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni romani, sunt cetăţeni romani.
Sunt, de asemenea, cetăţeni romani cei care:
a) s-au născut pe teritoriul statului roman, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean roman;
b) s-au născut in străinătate si ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia romana.
Copilul găsit pe teritoriul statului roman este considerat cetăţean roman, pana la proba contrarie, dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut.
B. Prin adopţie
ART. 6
Cetăţenia romana se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie prin adopţie, dacă adoptatorii sunt cetăţeni romani, iar adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani.
In cazul in care numai unul dintre adoptatori este cetăţean roman, cetăţenia adoptatului minor va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptatori. In situaţia in care adoptatorii nu cad de acord, instanta judecătorească competenta sa încuviinţeze adoptia va decide asupra cetateniei minorului, ţinând seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.
Dacă adoptia se face de către o singura persoana, iar aceasta este cetăţean roman, minorul dobândeşte cetăţenia adoptatorului.
ART. 7
In cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat ca nu a fost niciodată cetăţean roman, dacă domiciliază in străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia in străinătate.
In cazul desfacerii adopţiei copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani pierde cetăţenia romana pe data desfacerii adopţiei, dacă acesta domiciliază in străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia in străinătate.
C. Prin acordare la cerere
ART. 8
Cetăţenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
a) s-a născut si domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază in condiţiile legii pe teritoriul statului roman de cel puţin 8 ani sau, in cazul in care este căsătorit si convietuieste cu un cetăţean roman, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei;
b) dovedeşte, prin comportament, acţiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman, nu întreprinde sau sprijină acţiuni impotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale si declara ca nici in trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;
c) a împlinit vârsta de 18 ani;
d) are asigurate in România mijloace legale pentru o existenta decenta, in condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor;
e) este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in ţara sau in străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean roman;
f) cunoaşte limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie românească, in măsura suficienta pentru a se integra in viaţa socială;
g) cunoaşte prevederile Constituţiei României si imnul naţional.
Termenele prevăzute la alin. 1 lit. a) pot fi reduse pana la jumătate in cazul in care solicitantul este o personalitate recunoscuta pe plan internaţional ori a investit in România sume care depăşesc 500.000 euro.
Dacă cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care a solicitat sa i se acorde cetăţenia romana se afla in afară teritoriului statului roman o perioada mai mare de 6 luni in cursul unui an, anul respectiv nu se ia in calcul la stabilirea perioadei prevăzute la alin. 1 lit. a).
ART. 9
Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie si care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobândeşte cetăţenia romana o data cu părinţii săi.
In cazul in care numai unul dintre părinţi dobândeşte cetăţenia romana, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului. In situaţia in care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.
Copilul dobândeşte cetăţenia romana pe aceeaşi data cu părintele sau.
ART. 10
Cetăţenia romana se poate acorda si persoanei care a pierdut aceasta cetăţenie si care cere redobandirea ei, cu păstrarea cetateniei străine si stabilirea domiciliului in ţara sau cu menţinerea acestuia in străinătate, dacă îndeplineşte in mod corespunzător condiţiile prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b), c), d) si e).
Dispoziţiile alin. 1 se aplica in mod corespunzător si apatrizilor fosti cetăţeni romani.
Părinţii care solicita redobandirea cetateniei romane hotărăsc si in privinţa cetateniei copiilor lor minori, in situaţia in care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.
Redobandirea cetateniei de către unul dintre soţi nu are nici o consecinţa asupra cetateniei celuilalt soţ. Soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei care redobândeşte cetăţenia romana poate cere dobândirea cetateniei romane in condiţiile prezentei legi.
ART. 10^1
Foştii cetăţeni romani care înainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut cetăţenia romana din motive neimputabile lor sau aceasta cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum si descendenţii acestora pana la gradul II pot redobândi ori li se poate acorda cetăţenia romana, la cerere, cu păstrarea cetateniei străine si stabilirea domiciliului in ţara sau cu menţinerea acestuia in străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b), c), e) si f).
Dispoziţiile art. 10 alin. 2-4 se aplica in mod corespunzător.
ART. 10^2
Persoanele prevăzute la art. 10^1 care au domiciliul sau reşedinţa in România pot depune la Ministerul Justiţiei o cerere de redobandire a cetateniei romane după împlinirea unui termen de 4 ani de la momentul obţinerii dreptului de şedere, respectiv al stabilirii domiciliului in România.
CAP. III
Procedura acordării cetateniei romane
ART. 11
Aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin ordin al ministrului justiţiei, care apreciază, în acest sens, asupra propunerilor Comisiei pentru cetăţenie.
ART. 12
Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române se formulează în limba română, se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială şi autentică şi este însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege.
Cererea de acordare a cetăţeniei române întemeiată pe dispoziţiile art. 8 se adresează Comisiei pentru cetăţenie şi se depune personal la sediul Ministerului Justiţiei - Direcţia cetăţenie.
Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de acordare, întemeiată pe dispoziţiile art. 101, sau de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
ART. 13
Cererile de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române se adresează Comisiei pentru cetăţenie, denumită în continuare Comisia, entitate fără personalitate juridică din cadrul Ministerului Justiţiei, care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
Comisia are un secretariat tehnic constituit în cadrul direcţiei de specialitate a Ministerului Justiţiei. Directorul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei este totodată şi preşedintele Comisiei.
Comisia are activitate permanentă, este formată dintr-un preşedinte şi 4 membri, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor din cadrul Ministerului Justiţiei, numiţi prin ordin al ministrului justiţiei. Lucrările Comisiei se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 3 membri şi sunt prezidate de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru desemnat de acesta.
Îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei române se constată printr-un raport motivat, care se adoptă de Comisie cu votul majorităţii celor prezenţi. În caz de paritate, votul preşedintelui Comisiei sau al înlocuitorului acestuia este decisiv.
ART. 14
Cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei. În cazul în care constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită, prin rezoluţie, completarea dosarului. În cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la primirea solicitării, nu sunt transmise actele necesare, cererea se va respinge ca nesusţinută.
Preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, stabileşte termenul la care se va dezbate cererea de acordare sau redobândire a cetăţeniei, dispunând totodată:
a) publicarea, pe cheltuiala solicitantului, a extrasului cererii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a;
b) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiilor de la art. 8 alin. 1 lit. b) şi e).
Orice persoană fizică sau juridică, privată sau publică, ce deţine date sau informaţii cu privire la neîndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei de către persoanele ale căror cereri au fost publicate poate sesiza Comisia.
La termenul stabilit în vederea dezbaterii cererii, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei, cu excepţia condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. f) şi g).
În cazul în care Comisia constată necesitatea audierii unor persoane care ar putea da informaţii utile în vederea soluţionării cererii, dispune citarea acestora, stabilind un nou termen.
În cazul în care sunt întrunite condiţiile pentru acordarea cetăţeniei române, Comisia stabileşte, într-un termen ce nu va depăşi 6 luni, programarea persoanei la interviul organizat pentru verificarea condiţiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. f) şi g).
Art. 15 a fost abrogat
ART. 16
În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetăţeniei, precum şi în cazul nepromovării interviului prevăzut la art. 14 alin. 6 ori al neprezentării, în mod nejustificat, la susţinerea acestuia, Comisia, printr-un raport motivat, propune ministrului justiţiei respingerea cererii.
O nouă cerere de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se poate depune după un an de la respingerea cererii anterioare.
ART. 17
Dacă solicitantul este declarat admis la interviu, Comisia va întocmi un raport în care va menţiona întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei.
Raportul însoţit de cererea de acordare ori de redobândire a cetăţeniei va fi înaintat ministrului justiţiei.
ART. 18
Ministrul justiţiei, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege, emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, ministrul justiţiei respinge, prin ordin, cererea de acordare ori de redobândire a cetăţeniei.
Ordinul ministrului justiţiei de respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios administrativ a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.
ART. 19
Cetăţenia română se dobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă.
În termen de 3 luni de la data publicării ordinului ministrului justiţiei în Monitorul Oficial al României, Partea I, persoanele cărora li se acordă cetăţenia română vor depune jurământul de credinţă faţă de România.
Jurământul de credinţă se depune în şedinţă solemnă în faţa ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat în acest sens şi are următorul conţinut:
"Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României."
După depunerea jurământului, Comisia eliberează certificatul de cetăţenie română, care va fi întocmit în două exemplare, semnate de ministrul justiţiei, dintre care un exemplar va fi înmânat titularului. Ambele exemplare ale certificatului conţin elemente de siguranţă şi au aplicate fotografii ale titularului.
În situaţia în care copiii minori dobândesc cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul dintre ei, aceştia vor fi înscrişi în certificatul de cetăţenie al părinţilor şi nu depun jurământul.
Persoana care a obţinut cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. 10 şi 101, cu menţinerea domiciliului în străinătate, va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţara în care domiciliază, în termenul prevăzut la alin. 2. În acest caz, certificatul de cetăţenie română va fi eliberat de şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular respectiv.
În cazul în care copilul devine major în timpul procesului de soluţionare a cererii şi până la data dobândirii de către părinţi a cetăţeniei române, Comisia, la sesizarea persoanei interesate, va analiza cazul, putând decide în legătură cu depunerea de către acesta a jurământului şi cu eliberarea unui certificat de cetăţenie separat pentru copilul devenit major.
ART. 20
Nedepunerea, din motive imputabile persoanei care a obţinut cetăţenia română, a jurământului de credinţă, în termenul prevăzut la art. 19 alin. 2, atrage încetarea efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române faţă de persoana în cauză.
Constatarea încetării efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române faţă de persoanele care nu au depus jurământul în condiţiile legii se face de către ministrul justiţiei, la sesizarea direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, sau, după caz, de către şeful misiunii diplomatice ori al oficiului consular.
Persoana care decedează înaintea depunerii jurământului de credinţă faţă de România este recunoscută ca fiind cetăţean român, la cererea succesorilor legali ai persoanei decedate, din ziua publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului ministrului justiţiei de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, urmând a fi eliberat certificatul de cetăţenie de către Comisie. Cererea poate fi depusă în termen de un an de la data decesului titularului cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române.
Persoana care nu poate depune jurământul de credinţă faţă de România din cauza unui handicap permanent sau a unei boli cronice obţine cetăţenia română de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului ministrului justiţiei de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române, pe baza cererii şi a înscrisurilor medicale transmise în acest sens, personal sau prin reprezentantul legal sau convenţional cu mandat special, până la data finalizării procedurii de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei. Cererea adresată Comisiei privind eliberarea certificatului de cetăţenie poate fi formulată în termen de un an de la data luării la cunoştinţă a termenului de depunere a jurământului de credinţă. Nedepunerea cererii în termenul de un an atrage încetarea efectelor ordinului ministrului justiţiei de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române.
CAP. IV
Dovada cetateniei romane
ART. 21
Dovada cetăţeniei române se face cu buletinul de identitate sau, după caz, cu cartea de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 19 alin. 4. În caz de nevoie, la cerere, Comisia va elibera o adeverinţă de atestare a statutului de cetăţean român.
Cetăţenia copilului pana la vârsta de 14 ani se dovedeşte cu certificatul sau de naştere, însoţit de buletinul ori cartea de identitate, după caz, sau pasaportul oricăruia dintre părinţi.
În cazul în care copilul este înscris în paşaportul unuia dintre părinţi sau, după caz, în buletinul de identitate, dovada cetăţeniei se face cu oricare dintre aceste acte.
Dacă dovada cetăţeniei copilului până la vârsta de 14 ani nu se poate face potrivit alin. 3, dovada se va putea face cu certificatul eliberat de serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă.
Dovada cetateniei copiilor gasiţi se face, pana la vârsta de 14 ani, cu certificatul de naştere.
ART. 22
In caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează, la cerere, dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii romani aflaţi in străinătate.
CAP. V
Pierderea cetateniei romane
ART. 23
Cetăţenia romana se pierde prin:
a) retragerea cetateniei romane;
b) aprobarea renunţării la cetăţenia romana;
c) in alte cazuri prevăzute de lege.
A. Prin retragerea cetateniei romane
ART. 24
Cetăţenia romana se poate retrage persoanei care:
a) aflată in străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vătăma interesele statului roman sau lezeaza prestigiul României;
b) aflată in străinătate, se inroleaza in forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este in stare de război;
c) a obţinut cetăţenia romana prin mijloace frauduloase.
d) este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice forma, ori a săvârşit alte fapte care pun in pericol siguranţa naţionala.
Cetăţenia romana nu poate fi retrasă persoanei care a dobândit-o prin naştere.
ART. 25
Retragerea cetateniei romane nu produce efecte asupra cetateniei soţului sau copiilor persoanei căreia i s-a retras cetăţenia.
B. Prin aprobarea renunţării la cetăţenia romana
ART. 26
Pentru motive temeinice se poate aproba renunţarea la cetăţenia romana persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani si care:
a) nu este invinuita sau inculpata într-o cauza penală ori nu are de executat o pedeapsa penală;
b) nu este urmărită pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţara sau, având astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;
c) a dobândit ori a solicitat si are asigurarea ca va dobândi o alta cetăţenie.
ART. 27
Pierderea cetateniei romane prin aprobarea renunţării nu produce nici un efect asupra cetateniei soţului sau copiilor minori.
Cu toate acestea, in cazul in care ambii părinţi obţin aprobarea renunţării la cetăţenia romana, iar copilul minor se afla împreună cu ei in străinătate ori părăseşte împreună cu ei ţara, minorul pierde cetăţenia romana o data cu părinţii săi, iar dacă aceştia au pierdut cetăţenia romana la date diferite, pe ultima dintre aceste date. Copilul minor care, pentru a domicilia in străinătate, părăseşte ţara după ce ambii părinţi au pierdut cetăţenia romana pierde cetăţenia romana pe data plecării sale din ţara.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplica in mod corespunzător si in cazul in care numai unul dintre părinţi este cunoscut sau este in viaţa.
Copilul minor, încredinţat prin hotărâre judecătorească părintelui care are domiciliul in străinătate si care renunţa la cetăţenie, pierde cetăţenia romana pe aceeaşi data cu părintele căruia i-a fost încredinţat si la care locuieşte, cu condiţia obţinerii acordului celuilalt părinte, cetăţean roman.
In situaţiile prevăzute la alin. 2, 3 si 4 copilului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul.
C. Alte cazuri de pierdere a cetateniei romane
ART. 28
Copilul minor, cetăţean roman, adoptat de un cetăţean străin, pierde cetăţenia romana, dacă, la cererea adoptatorului sau, după caz, a adoptatorilor, dobândeşte cetăţenia acestora in condiţiile prevăzute de legea străină. Minorului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul.
Data pierderii cetateniei romane in condiţiile alin. 1 este data dobândirii de către minor a cetateniei adoptatorului.
In cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat ca nu a pierdut niciodată cetăţenia romana.
ART. 29
In cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat ca nu a pierdut niciodată cetăţenia romana.
Cetăţenia romana se pierde si in cazul in care filiaţia s-a stabilit numai fata de un părinte cetăţean străin, celălalt părinte rămânând necunoscut.
Data pierderii cetateniei romane in condiţiile alin. 1 si 2 este data stabilirii filiaţiei copilului.
CAP. VI
Procedura retragerii cetateniei romane si aprobării renunţării la cetăţenia romana
ART. 30
Cererea de renunţare la cetăţenia română, însoţită de actele doveditoare prevăzute la art. 26, se depune la secretariatul tehnic al Comisiei sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României din ţara în care solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.
În cazul în care constată lipsa documentelor necesare soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită, prin rezoluţie, completarea dosarului. În cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la comunicare, nu sunt transmise actele necesare, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.
În cazul în care dosarul cuprinde toate documentele necesare soluţionării cererii de renunţare la cetăţenia română, preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, dispune:
a) publicarea, pe cheltuiala solicitantului, a extrasului cererii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a;
b) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi cu privire la îndeplinirea condiţiei prevăzute, după caz, la art. 26 lit. a) şi b).
Ministrul justiţiei dispune, prin ordin, aprobarea sau, după caz, respingerea cererii de renunţare la cetăţenia română, apreciind asupra raportului Comisiei prin care aceasta constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 26.
Ordinul ministrului justiţiei de respingere a cererii de renunţare la cetăţenie se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios administrativ a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.
Pierderea cetăţeniei române prin renunţare are loc la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului ministrului justiţiei de aprobare a renunţării la cetăţenie.
Dovada renunţării la cetăţenia română se face cu adeverinţă eliberată de secretariatul Comisiei, pentru persoanele cu domiciliul în România, ori de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, pentru persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe baza ordinului ministrului justiţiei de aprobare a cererii de renunţare la cetăţenia română, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 31
Orice autoritate sau persoană care are cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru retragerea cetăţeniei române poate sesiza, în scris, Comisia, având obligaţia să prezinte dovezile de care dispune.
Preşedintele Comisiei stabileşte, prin rezoluţie, termenul la care se va dezbate sesizarea de retragere, dispunând totodată:
a) solicitarea punctului de vedere al autorităţilor competente cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale privind retragerea cetăţeniei;
b) invitarea persoanei care a formulat sesizarea, precum şi a oricărei persoane care ar putea da informaţii utile soluţionării cererii;
c) citarea persoanei în cauză la domiciliul cunoscut sau, dacă acesta nu se cunoaşte, prin publicarea citaţiei în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Citarea persoanei are loc cu cel puţin 6 luni înainte de termenul fixat pentru dezbaterea sesizării.
La termenul stabilit pentru dezbaterea sesizării, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor necesare retragerii cetăţeniei române. Aceasta audiază persoanele citate potrivit alin. 2 lit. b), precum şi persoana în cauză. Lipsa persoanei legal citate nu împiedică desfăşurarea procedurilor de retragere a cetăţeniei române.
În cazul în care constată îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiilor legale de retragere a cetăţeniei române, Comisia va propune ministrului justiţiei, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetăţeniei române sau, după caz, respingerea sesizării.
Ministrul justiţiei, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, emite ordinul de retragere a cetăţeniei române, respectiv de respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei, în cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
Ordinul ministrului justiţiei de admitere sau de respingere a sesizării de retragere a cetăţeniei se comunică persoanei în cauză, precum şi persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios administrativ a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Hotărârea curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.
Pierderea cetăţeniei române prin retragere are loc la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului ministrului justiţiei de aprobare a retragerii cetăţeniei române.
CAP. VII
Dispoziţii finale si tranzitorii
ART. 34
Sunt si rămân cetăţeni romani persoanele care au dobândit si au păstrat aceasta cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare.
ART. 36
Cererile privind acordarea cetateniei romane si aprobarea renunţării la cetăţenia romana sunt supuse unei taxe prevăzute de lege.
Prin derogare de la prevederile alin. 1, redobandirea cetateniei romane potrivit art. 10 alin. 2 si art. 10^1 este scutită de plata taxelor prevăzute de lege.
ART. 37
Persoanele cărora li s-a acordat cetăţenia romana, potrivit legii, au toate drepturile si libertăţile, precum si obligaţiile prevăzute prin Constituţie si prin legile tarii pentru cetăţenii romani.
ART. 38
Cetăţenia romana cu titlu de "cetăţenie de onoare" se poate acorda unor străini pentru servicii deosebite aduse tarii si naţiunii romane, la propunerea Guvernului, fără nici o alta formalitate, de către Parlamentul României.
Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucura de toate drepturile civile si politice recunoscute cetăţenilor romani, cu excepţia dreptului de a alege si de a fi ales si de a ocupa o funcţie publica.
ART. 39
Pentru situaţiile in care se cere consimţământul celuilalt părinte sau al minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, acesta trebuie făcut in forma unei declaraţii autentice date in fata notarului public sau, in străinătate, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României.
ART. 40
Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al României*).
Cererile aflate in curs de soluţionare la data intrării in vigoare a prezentei legi se vor rezolva in conformitate cu prevederile acesteia. Condiţiile de dobândire a cetateniei romane rămân supuse reglementărilor in vigoare la data depunerii cererii.
ART. 41
Pe data intrării in vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 24/1971 - Legea cetateniei romane, Decretul-lege nr. 137/1990 privind unele dispoziţii referitoare la cetăţenia romana, prevederile art. 3 si ale art. 8 din Decretul-lege nr. 7/1989 privind repatrierea cetăţenilor romani si a foştilor cetăţeni romani, precum si orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.
11.01.2007. 22:37
am fost eleva timp de 4 ani in Romania(adica am facut liceul),insa dreptul de sedere l-am primit abia la sfarsitul clasei a 9-a si momentan,chiar daca am 4 ani stati in Romania nu am cum sa-mi depun actele pentru cetatenie.asta chiar mi se pare nedrept,dar c'est la vie,nu?
dati-mi va rog un link unde pot sa vad daca ma aflu in partea a treia in monitorul oficial pt obtinerea cetateniei
multumesc
iura[x] in 24.10.2007. 07:58
SAL.Am domiciliul stabil in Romania de peste 5 ani.Sunt ca satorit cu cetateana romanca de 5 ani.Am carte de rezidenta pt.membri de familie de 4 ani si 4 luni.Pot depune actele pt.cetatenie?Sau trebuie sa astept sa implinesc 5 ani de rezidenta?Daca pot ce acte imi trebuie?MULTUMESC MULT!!!
dupa 4 ani poti depune actele
Link Ina:
http://cetatenie.info.tm/index.php


Scrie comentariu
* = camp obligatoriu